Corespondentul rus venit la București pentru realizarea materialului povestește cât de tare s-a degradat economia României de la aderarea la UE, arătând în același timp și câteva imagini de la proteste. Apoi, jurnalistul continuă transmisia dintr-un canal din zona Gării de Nord, după care ajunge în cartierul Rahova pentru a vorbi despre sărăcia de acolo. După care se întoarce la proteste și vorbește despre ajutorul care se lasă așteptat de la Bruxelles, scrie digi24.
„Încă un simptom al degradării UE e corupția. Următorul reportaj din interiorul Uniunii Europene vine din România. Autorul lui e Anton Leadov. După ce urmează, mă întreb pe cine ar mai putea inspira drapelul albastru cu stele. Poroșenko nu se pune!”, susține prezentatorul emisiunii.